Infrastructură rutieră · administrații locale

Detecție automată a degradărilor carosabilului

Parcurgem strada cu sistemul nostru de captură panoramică 360°, analizăm imaginile pentru posibile degradări ale carosabilului, iar fiecare semnalare este verificată înainte să ajungă în inventarul final.

La sfârșit, beneficiarul primește poziția degradărilor, imagini justificative, hartă și date GIS care pot fi folosite mai departe pentru verificări și planificarea lucrărilor de întreținere.

Din teren până la inventarul verificat

1

Captură panoramică 360°

Vehiculul nostru parcurge strada în trafic normal, fără să fie necesară închiderea circulației.

Camerele captează succesiv carosabilul și zona din jur, iar imaginile sunt georeferențiate pe traseu.

În acest fel rămâne documentată și imaginea străzii la momentul în care a fost făcută captura.

2

Detecție automată

Software-ul analizează imaginile și semnalează posibile:

  • gropi;
  • fisuri longitudinale;
  • fisuri transversale;
  • zone faianțate.

Semnalările din imaginile succesive sunt corelate astfel încât aceeași degradare să nu fie numărată de mai multe ori.

Rezultatul automat nu este livrat direct beneficiarului.

3

Verificare de specialist

Fiecare semnalare este verificată pe imaginea originală.

Confirmăm degradarea, corectăm tipul dacă este cazul sau eliminăm semnalarea atunci când imaginea arată altceva.

Umbrele, plombele, capacele de cămin și alte elemente care pot fi confundate cu o degradare nu intră în inventarul final dacă nu reprezintă o problemă a carosabilului.

4

Hartă și pichetaj

Strada este împărțită în tronsoane de 10 metri.

Pentru fiecare tronson pot fi urmărite numărul și tipul degradărilor confirmate.

Fiecare degradare este poziționată pe traseu, de exemplu km 0+215, și este însoțită de tipul identificat și imaginea pe baza căreia a fost confirmată.

Astfel, beneficiarul poate vedea rapid unde sunt concentrate problemele și poate reveni ulterior la fiecare poziție.

Exemplu: strada Iazului, Râșnov

Am aplicat întregul flux pe strada Iazului din Râșnov, o stradă urbană cu carosabil asfaltat, plombe rezultate din intervenții asupra rețelelor și cămine de utilități.

437 mparcurși
1.115imagini georeferențiate
44tronsoane de 10 m
49degradări confirmate după verificare

În inventarul final au rămas:

  • 16 fisuri transversale;
  • 14 fisuri longitudinale;
  • 11 zone faianțate;
  • 8 gropi.

Semnalările generate de umbre, plombe, capace de cămin sau alte elemente care nu reprezentau degradări au fost eliminate în etapa de verificare.

Exemplul de la Râșnov prezintă modul nostru de lucru și forma în care poate fi livrat inventarul. Nu este un test independent al performanței sistemului.

Harta exemplului de la Râșnov: degradările pe pichetaj și tronsoanele de 10 m
Harta exemplului: degradările sunt poziționate pe pichetaj, de la km 0+000 la km 0+437, iar traseul este împărțit în tronsoane de câte 10 metri.

Vedeți și datele, nu doar harta

Puteți descărca exemplul de inventar în format CSV.

Pentru fiecare degradare sunt disponibile informații precum:

  • pichetul;
  • partea drumului;
  • distanța față de ax;
  • tipul degradării;
  • starea verificării;
  • coordonatele.

Ce primiți

În funcție de proiect, livrarea poate include:

  • harta degradărilor identificate;
  • împărțirea străzii în tronsoane de 10 m;
  • lista degradărilor confirmate;
  • poziția fiecărei degradări pe traseu;
  • coordonate;
  • imagini justificative;
  • lungimea străzilor analizate;
  • plan de situație cu degradările marcate;
  • fișiere GIS pentru integrarea în sistemul beneficiarului;
  • imaginile panoramice 360° ale traseului, consultabile online.

Datele pot fi organizate în funcție de structura de inventar de care beneficiarul are nevoie.

Pentru primării și administratorii de drumuri

Inventarul permite să vezi unde sunt concentrate degradările fără să pornești doar de la sesizări sau de la o verificare vizuală făcută din memorie.

Poate fi folosit ca bază pentru verificarea în teren și pentru pregătirea programelor de întreținere.

În loc să existe doar o listă cu străzi, fiecare problemă rămâne legată de poziția și imaginea ei.

Pentru urbanism și lucrări asupra rețelelor

Înainte de o intervenție asupra unei rețele poate fi documentată starea carosabilului existent.

După terminarea lucrărilor, aceeași zonă poate fi capturată din nou și comparată cu situația anterioară.

Astfel rămâne o referință vizuală a străzii înainte și după intervenție.

Documentarea stării înainte și după lucrări

Captura 360° păstrează imaginea carosabilului așa cum exista în ziua în care am trecut prin teren.

Dacă zona este recapturată ulterior, cele două momente pot fi comparate.

Acest lucru poate fi util atunci când trebuie urmărită o intervenție, o lucrare asupra utilităților sau pur și simplu modul în care s-a schimbat o stradă în timp.

Ce trebuie să știți

Detectăm ce este vizibil

Analiza se face pe imaginile carosabilului.

Putem identifica tipul și poziția unei degradări vizibile, dar nu determinăm din aceste imagini adâncimea unei gropi.

Fiecare semnalare este verificată

Software-ul ajută la găsirea zonelor care trebuie analizate.

Inventarul final este realizat după verificarea semnalărilor.

Poziționarea este de ordinul a 1–2 metri

Pentru captura panoramică, poziția degradărilor este de ordinul a 1–2 m.

Este suficient pentru identificarea ulterioară a zonei în teren și pentru un inventar vizual.

Dacă proiectul cere precizie topografică, completăm captura cu LiDAR și măsurători topografice.

Condițiile din teren contează

Captura se face pe carosabil uscat și în condiții bune de vizibilitate.

Apa, zăpada, umbrele puternice, vegetația sau vehiculele parcate pot ascunde anumite porțiuni ale carosabilului.

Se poate repeta

Dacă aceeași stradă este recapturată ulterior în condiții comparabile, inventarele pot fi puse unul lângă altul pentru a vedea ce s-a schimbat între cele două campanii.

O singură trecere poate documenta mai mult decât carosabilul

Imaginile panoramice păstrează și contextul întregii străzi.

În funcție de proiect, aceeași campanie de teren poate fi folosită și pentru inventarierea altor elemente vizibile: indicatoare, stâlpi, elemente de infrastructură sau alte obiecte solicitate de beneficiar.

Aceste informații pot fi organizate separat în GIS și consultate împreună cu imaginile traseului.

Trimiteți-ne lista străzilor

Dacă aveți un drum, un cartier sau o rețea de străzi de verificat, trimiteți-ne zona și lungimea aproximativă.

Ne uităm la traseu și vă spunem ce poate fi documentat, ce tip de captură are sens și cum poate arăta livrarea finală.